Fashion

Yellow sweater for cold days

30 noiembrie, ultima zi de toamnă. Mâine intrăm oficial în luna decembrie și ne apropiem tot mai mult de Crăciun, una dintre cele mai frumoase perioade ale anului. Însă, de câteva zile încoace, am putea spune că iarna și-a făcut simțită prezența, ținând cont de temperaturile de afară. Singurul lucru la care mă gândesc atunci …

Welcome back!

Hello everyone! Încă nu îmi vine să cred că au trecut aproximativ 4 săptămâni de când nu am mai postat nimic. Aveam senzația că a trecut mai puțin timp. Am fost plecată în vacanța de Paște, după care am avut parțiale, teste și alte activități care nu mi-au permis să mă ocup și de blog, …

Just an ordinary day!

Hello, guys! Cred că v-am mai spus că îmi place foarte mult să mă plimb, mai ales când e cald afară. În fiecare zi, în timpul pauzei de masă, prefer să ies să mă plimb, decât să stau în facultate să aștept să înceapă următorul curs sau seminar. Ieri, o simplă plimbare am transformat-o într-o …