Beauty & make-up Reviews

MAKEUP REVOLUTION: Triple Baked Hilighter – Goddess of Love

Hello beautiful people!

În articolul precedent vă povesteam despre noua mea paletă de farduri, cea de la Melkior. Astăzi o să vă povestesc despre un produs achiziționat recent, despre un iluminator.

Iluminatorul a devenit un produs tot mai popular în „lumea machiajului”, un must-have aș putea zice. Vă spuneam că pe măsură ce urmăream cât mai multe tutoriale de make-up, descopeream cât mai multe produse noi de care nu mai auzisem până atunci. L-am început am ignorat iluminatorul, nici nu aveam unul și nici nu știam cum să îl aplic, mai exact, îmi era frică să nu exagerez cu el. Însă, de câteva luni, acesta a devenit un fel de obsesie pentru mine. Am început să îl folosesc de fiecare dată când mă machiam, devenind partea mea preferată. Produsul pe care l-am folosit până acum a fost cel din trusa Sleek Contour Kit.

Mi-am dorit să îmi cumpăr un iluminator separat, iar în timp ce căutam păreri despre care ar fi printre cele mai bune, dar și accesibile, l-am găsit pe acesta de la Make-up Revolution. Când am văzut cât de drăguț este arată, nu am stat pe gânduri și l-am comandat direct.

Ambalajul e unul foarte foarte cute, vine într-o cutie mai mare, ambalată, cartonată și simplă, dar foarte de efect pentru mine, cel puțin. E în formă de inimioară, deci poate fi făcut cadou unei fete, prietene, etc, pentru că e super de efect! Conține 10g de produs și vine în mai multe variante Goddess of Faith, Goddess of Love și Golden Goddess. Am ales varianta Goddess of Love, pentru ca mi s-a părut foarte frumoasă culoarea și sincer, chiar este! Are niște reflexii incredibil de frumoase, pare duocrom, un fel de rose gold care pe mine mă înnebunește, e superb, superb, superb! La soare chiar se vede frumos și tenul are un glow elegant.

Ce îmi place la el:

  • pigmentat, se aplică ușor pe ten;
  • se poate folosi în mai multe scopuri, chiar și ca fard, rezistă foarte bine, nu se strânge;
  • oferă tenului un glow elegant, subtil, dar care poate fi intensificat fie cu un iluminator cremă, fie cu pensula umezită în prealabil;
  • se aplică ușor cu pensula, este buildable;
  • are asprect atrăgător, poate fi oferit cadou;
  • e duocrom, are reflexii incredibil de frumoase,
  • are particule fine de sclipici.

Prețul produsului variază între 33-45 de lei și poate fi achiziționat din mai multe locuri, eu l-am cumpărat de pe 1001cosmetice.

Per total e un iluminator frumos, pentru mine chiar este un must-have și probabil aș mai încerca și celelalte variante, fiind un produs practic, îmi place mult că îl pot folosi și ca fard, e un iluminator bun, care se vede superb pe ten, deci vi-l recomand.

Vă las și niște poze, unde l-am folosit într-un machiaj de zi.

 

Vă îmbrățișez cu drag!

Roxana

Facebook Comments

(1) Comment

  1. Andreea Gheorghiță says:

    Heei, as fi curioasă să aflu dacă are reflexii roz. Te pup💋

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *